Roland Garros | Irina Bara, la un pas de a-și împlini un vis. „Ea a făcut senzație, da! Dar și eu am făcut senzație pe tărâm american”. Duel tare cu o jucătoare care a condus-o cu 6-1 pe Simona Halep în acest an. Corespondență de la Paris

Roland Garros | Irina Bara, la un pas de a-și împlini un vis.
  • Publicat:
  • Actualizat:
România păstrează două reprezentante în cursa pentru biletele puse la bătaie în calificări pentru tabloul principal de simplu feminin de la Roland Garros. Joi, Irina Bara (23 ani, 161 WTA) a învins-o pe a patra favorită, Anna Blinkova (108 WTA), scor 4-6, 6-4, 6-1, într-un meci de două ore și 13 minute, pe Terenul 14. Apoi, în ultimul meci al zilei programat pe același teren, Alexandra Dulgheru (160 WTA) a învins-o tot în set decisiv, 6-4, 4-6, 6-0, pe Lizette Cabrera (Spania, 157 WTA).
 
La 23 de ani, Irina Bara este aproape de a-și vedea un vis împlinit. Ajunsă la Paris alături de tatăl său și de antrenorul Mihai Gavra, miniona jucătoare cu nouă titluri ITF la simplu vrea să dea lovitura și să își adauge în CV o primă prezență pe tabloul principal la un turneu de Mare Șlem.
 
Am fost pregătită pentru un meci dificil. Dar tot timpul am simțit că sunt acolo și că pot să câștig partida. Bineînțeles că îmi doresc mult de tot să ajung prima dată pe tabloul principal la un Grand Slam. Sunt mai aproape ca niciodată, la un singur meci distanță. Cred că toți avem emoții. Dar pe teren, am învățat și încerc să nu mă gândesc la reușită, sau la scor. Mă bucur de faptul că sunt aici„, a declarat pentru ProSport Irina Bara.
 
Românca dă asaltul final pentru main draw împotriva unei fete care a făcut valuri în circuitul WTA, pe teren propriu, la Indian Wells. Ajunsă pe tabloul principal de la Indian Wells via calificări, adolescenta de 19 ani din Hinsdale a învins-o pe cibulkova, apoi în turul trei i-a câștigat primul set Simonei Halep cu 6-1, înainte de a ceda cu 6-7, 2-6.
 
„Caroline Dolehide a făcut, da!, senzație în circuitul american pe zgură, dar și eu am făcut senzație în circuitul american, chiar pe zgură, ba chiar împotriva ei” – zâmbește Irina. „Am jucat finala, după o zi în care avusesem trei meciuri. Eram obosită. Aici, va fi un meci greu, a făcut un meci foarte bun si in fata Simonei. Cred că șansele sunt însă egale și vom vedea mâine cine are ziua cea mai bună„, adaugă Irina, care este sigură că va prinde săptămâna principală de întrecere la Roland Garros, pentru că a fost acceptată pe tabloul principal de dublu – alături de Mihaela Buzărnescu.
 
„Pentru mine, Simona Halep este un model. Cred că pentru toate fetele din România este, nu doar pentru mine. Obiectivul meu este să ajung în prima sută cât mai repede, apoi cât mai sus. Iar la fel de mult îmi doresc să fiu sănătoasă și să pot să evoluez la fiecare turneu de Mare Șlem de aici încolo”,
Irina Bara, pentru ProSport
 
  • Pentru un loc pe tabloul principal, Alexandra Dulgheru va juca împotriva reprezentantei Germaniei, Tamara Korpatsch (23 ani, 145 WTA).
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Decizia luată de Tottenham în privința lui Radu Drăgușin
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
ANIMAŢIE.
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună spre moarte. Soţia unuia dintre…
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Fosta iubită a Prinţişorului Craiovei trăieşte clipe de senzaţie într-o vacanţă de lux: Pentru totdeauna îndrăgostită
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Suspecții de serviciu în cazul morții bizare a lui Ebrahim Raisi, președintele Iranului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×